Tags

, ,

Last time I checked și începând cu nevoile de bază, am ce mânca. Arunc mâncare în fiecare săptămână, deci iată, avem și prinos. Am unde dormi (într-un fel de hotel, and I own it, MOFOs! Uneori dorm și prin vecini, e din cauză că pot.). Nu-s bolnavă. Adică at least I got my health.

Am luxul nemaiîntâlnit, sunt sigură, de-a merge unde vreau, când vreau, deseori cu avionul. M-aș fi făcut cândva o stewardesă blondă, blondă, numa’ ca să mă dau cu acest mijloc de transport performant, dacă nu aș fi vrut mai tare să mă fac spion și n-aș fi sfârșit eșuând la ambele.

I buy stuff, deși nu am neapărată nevoie. Dau bani pe cărți (ce oroare) și când nu dau, le primesc. Just because I’m fucking pretty, I guess. E lumea plină de muzică și eu o umplu cu playlist-uri. Când nu le fac eu pentru unii, le fac alții pentru mine, ceea ce rulează. Rulează într-adevăr, God bless.

Nu prea fac alegeri proaste (deși mama zice – my mama saaaid – că are ea minim două exemple bipede care dovedesc exact contrariul). Nu depind de altcineva. Nu fac compromisuri decât dacă vreau and for sure nu-mi vând sufletul cui ar da doi bani pe el. Imagine the luck. 🙂

Nu știu să merg pe tocuri (fără să îmi rup picioarele), dar știu să schimb becuri. Nu pot purta „lânițe” și sunt „tale tlist” din acest motiv. Îmi place rozul, îmi place și mai mult movul, ceea ce mi se pare împotriva naturii, cred că sunt puțin bolnavă. Îmi asortez șosetele de alergare cu încălțările și tricourile, dar sperăm că e doar o fază adolescentină.

Nu doar I got my health, I got loved ones and friends and family, and they fucking love me. They love me back, like WTF back. Probabil îs truly, da’ truly pretty. Alte aptitudini sociale nu am. Mai ales că obișnuiesc să exasperez oamenii cu „am citit eu într-o carte”. (Later edit: apparently sărut bine, deci iată, am și aptitudini.)

Mi-e frică/silă (not sure) de commitment. Trăiesc mult în mintea mea. Uneori și în mintea altora (Scary Movie…). Libertatea înseamnă să ai opțiuni. Am. Am până și dificultăți în a alege între opțiuni.

Și vroiam să ajung totuși la o concluzie?! Da…

Pe vremea când locuiam în Câmpia Libertății (zisă și Freedom’s Plain, zisă și Champs de la Liberté), iar omul meu suferea de sindromul „vene tăiate” și fiecare ziulică era cu alt gen de probleme și „treabă mare și multă”, ne întâlneam frecvent cu un tip cu dizabilități locomotorii. Pentru care numai efortul de a se deplasa părea o muncă de Sisif. Am învățat de la omul ăla, în ciuda faptului că mergeam cu tristețea întruchipată de mână, că cel mai important lucru în viață e să te pornești. Să te urnești. Vezi tu unde ajungi până la urmă.

Deci count your blessings, dear, că ești bine și perfect(ă). Și dă cu ruj roșu. Count your fucking blessings. There will always be music. 😛

 

 

Advertisements