Mi-e foarte greu să descriu uneori cât de mișto e viața mea. Foarte greu. Cât de grea și dificilă mi-o fac uneori, singură și cu mâna mea „proprie”, dar și cât de mișto mi-o fac alții, fără ca eu să am vreo contribuție.

E 2:00 noaptea într-un cinematograf near you, Ghencea on the left, și nu pot să dorm de adrenalină. De oameni minunați câți au încăput în ziua de azi, unii întâlniți pentru prima oară. Alții știuți de ani de zile.

Nu pot să dorm de niște vin amestecat cu cafea tare. De muzică bună. De bărbați care fac pentru mine mai multe lucruri bune decât au făcut cumulat bărbații care chiar mi-au făcut „ceva”. 😛 De oameni care luptă every fucking day, deși ai zice că nu au arme să o facă.

Nu pot să dorm de muzică – și susțin în continuare ideea că orice om trebuie să aibă o pereche bună de căști și niște prieteni să le trimită cântece, la orice oră.

Și nu pot să dorm de ideea că sunt pe drumul OK, oricare ar fi el și oricât de întortocheat. There is hope at the end of the road, there is a silver lining in everything. Și chiar și atunci când sunt zuză, crazy, nuts, whateva’… realizez că așa vreau să fiu și să rămân.

If this isn’t nice, I don’t know what is. 🙂

 

 

Advertisements