Când nu am în cap cântece, am cuvinte. Și nu știu de ce rămân agățate de un colț al minții, poate pentru că unele-s chiar funny, pe când altele lovesc direct în creier, cu ciudă. The mind, not God, works in mysterious ways.

Votez pentru „chiftele și piure”. Fie să fie ele cuvintele zilei. De adus la închisoarea descărcătorilor de pe net, ca să nu fac retenție de pâine și sare. Plus că sunt safe de aruncat printre gratii. Chiftelele, nu piureul.

Mai votez pentru „endorfine”, ălea din ciocolată. Deși, sincer, mie nu mi-e rușine nici cu dopamina și, mai ales, oh, dar mai ales, cu noradrenalina. Nu din ciocolată.

Doresc să dau două palme peste ochi și un șut fulminant în dinți cuvintelor „declar pe proprie răspundere că…” și asocierii lor cu toți medicii de pe planetă.

A kick in the teeth merge și la „știi bine”. Nu, nu știu, nu știu niciodată, sunt proastă, sunt blondă-blondă pe dinăuntru, deci doresc să mi se spună, măcar once in a blue moon. „Surely you must know…” merge numa’ la Jane Austen în cărți.

„Carmen”. Cică, zic unii, e singurul prenume din limba română terminat în consoană. Cică, specială. Băăă, ce înseamnă 10 kile în minus la „pisicul” omului…

„Disciplină”. Noi două o să ne privim într-o zi în ochi și o să ne iubim tare. Și „matematică”. M-am prins într-un final de ce trebuia să lucrez în plus la mate când eram în școală și clar nu era ca să mă fac olimpică. Took me 20 years, dar, fraților, victorie, am învins.

„Keep running”. Mă mir și eu că înțeleg despre ce e vorba în propoziție.

„My kind of crazy”. Cum e posibil să fii that kind of crazy pentru mai mulți?! Uite că e and it’s a mother-fucking gift.

„Nu ai putut să dai un telefon?!”. Uneori abia țin minte cum mă cheamă sau că trebuie să mănânc, să beau apă, să respir. E adevărat că țin minte multe alte lucruri inutile. Dar fie, sunt o Fulga, mă arunc mai încolo de pe tocuri și îmi trag și una cu jucăria în cap.

„Rezolvăm”. Forgive me, forgive me, I have doubts.

„Scânteia”. Am înțeles-o și p-asta cu scânteia, la naiba, chiar în mai puțin de 20 de ani. Iar am învins. Da’ io nu o s-o explic mai departe.

And finally, in no connection to me, deși nu e ca și cum nu le-aș fi auzit și eu, „eram beat”. 2 cuvinte care nu merită să treacă clasa. 😀

Da’ până la urmă ăstea îs doar cuvinte, nu? Vorbe goale, nu? Pe când faptele, oh, faptele! Acolo să vezi repetenți…

 

 

 

 

Advertisements