Are părul alb, alb, alb. Genunchii praf. Merge puțin aiurea de la durere și coboară scările chiar ciudat („ce scări ți-au făcut și ăștia aici la bloc…).

Mai are o răbdare cât marea (cum dracu’?!) și capacitatea de a asculta fără să judece 5 ore de planuri, idei și alternative care m-ar duce și mai departe de el.

E cel mai mare critic și fan al meu, ceea ce e cam greu de înghițit. Adică nu prea pot să o dau cotită, nici măcar când îi vorbesc despre aparatul meu de cafea, o bijuterie pe drum spre obștescul sfârșit. Și nici când îi spun că „NU VREAU!!” să renunț la cafea, chiar dacă îl moștenesc și la 50 de ani o să umblu cu pastiluțele galbene, roz și albe după mine.

Uneori e și psiholog. Și nu-mi spune nimic rău nici despre foștii mei, nici despre himerele prezente, nici despre mine. Și nici despre cum trebuie să mă integrez eu social or something. Doar să fiu atentă să nu îmi strâmtez chiar toate rochiile. 😛

E ediție limitată, fir-ar, că au topit șablonul după ce l-au făcut pe el.

Și e al meu propriu și personal (îl mai împart cu mama, soră-mea și nepoată-mea, dar ele nu se supără), iau eu îi „gătesc” prăjituri de la Mega, căci alte lucruri sunt, se pare, mai importante.

Bravo, fată, keep up the good work… :\

 

Advertisements