Tags

, , , , , , ,

Cică e un exercițiu bun să îți imaginezi cum ar fi viața dacă n-ar fi așa cum e. Cum ar fi dacă ai avea inelul Arabelei, dacă ar fi pace mondială, dacă n-ar trebui să te lupți cu tine să te dai jos din pat some days. Dacă n-ar trebui să miști un deget to make even the smallest things happen.

Let’s give the delusional person (me) her moment and her perfect life. Vedem după aia dacă utopia e gravă și dacă mă internez sau nu.

Anyhow, anywho, in my perfect life ar fi liber la tatuaje ca formă de artă. Așa vreau eu și gata, în primul și în primul rând. Mai ales de când am citit despre un domn care pe o mână are tatuaje cu Alice in Wonderland și pe alta cu The Wizard of Oz (Edward Aninaru, care mai face și poze magnifice…), votez ca tatuajele, la fel ca fluturii, să fie libere.

După aia, banii ar pica din cer. Și ar ploua des, des, ca să nu mai fie nevoie de ei și să ne putem concentra pe alte lucruri.

Eu aș putea să dorm nopțile, de exemplu. Ba mai mult, (tot) poporul adormit s-ar trezi la 9 dimineața. Every morning, cu excepția sâmbetelor și duminicilor, când ne-am trezi la 12, ca să mâncăm și să ne pupăm (gen), după care am adormi la loc. Și am munci, de plăcere numai, 5-6 ore pe zi. La Bruxelles. Sau, dacă e chiar necesar, fie!, la Amsterdam.

Odată stabilit prin lege programul de somn și de muncă, telefoanele mobile ar fi deschise numai în zilele pare, Facebook ar da kix la bursă și-ar închide prăvălia, și-ar fi obligație de la stat, precum taxele și impozitele (nu că pe ălea le-ar plăti mulți la timp), să ieșim la șosea în fiecare după-amiază cu soare.

Ceaiul, cafeaua, checul cu portocale, brioșele cu merișoare și cu ce alte chestii mai pune soră-me în ele (că eu nu mai produc dulciuri, doar consum) ar genera scăderi în greutate, ca și cartofii prăjiți de altfel, iar ciocolata și eclerele cu ness s-ar distribui gratuit pe stradă.

După aia, my perfect life mai zice că eu o să ajung să mănânc un dejun englezesc cu bacon, fasole și ceva ou cu domnul Terry Pratchett, înainte să moară. Călătoria înapoi în timp devine posibilă, ca să fac o tură pe la piramide (așa, ca fetele) cu Agatha Christie și să beau un ceai cu domnișoara Austen. Și ca să mă hlizesc hrănind rațe cu domnul Vonnegut. Neil Gaiman m-ar lua editor la Nevermore și Stardust, după care m-ar duce la concert la nevastă-sa, iar Julian Barnes ar avea nevoie de cineva să-i lustruiască manuscrisele și m-ar implora umil să nu îl las de izbeliște.

Cărțile ar pluti liber pe stradă și te-ar ruga să le iei acasă. DVD-urile și vinilurile la fel. Gramatica corectă s-ar asimila prin osmoză și până și un țânc ar ști că se spune „serviciu” (nu „servici”), „are sens” (nu „face sens”), și că virgula între subiect și predicat s-a pierdut undeva între epoca de piatră și aia de bronz.

Cohen ar scrie poezii despre Carpați și le-ar pune pe muzică în România. Băieții de la Metallica ar cere cetățenie română, iar Iron Maiden și-ar căuta PR și-aș fi, deloc surprinzător, cea mai logică alegere. Graspop și Rock Werchter, plus 70,000 Tons of Metal s-ar organiza peste stradă de casa mea și aș avea backstage pass la toate.

Free love și iubirea pe tunuri ar însemna exact ce înseamnă și nu ne-am mai chinui atât. Despărțile ar fi ca nunțile, cu chiote de veselie, pentru că imediat ce se petrec, orice amintere nasoală e ștearsă și sinapsele sunt lustruite ca noi (Eternal Sunshine of the Spotless Mind e totuși one of my favourites), iar depresia, tristețea și alte stări asemenea ar fi șterse din orice dicționar, chiar și din cel de argou. Nimeni n-ar mai aștepta pe nimeni, și toată lumea ar avea nu unul, nu două, ci cinci suflete pereche dintre care poate alege. Asta ca să evităm ascultatul obsesiv al unor melodii, al căror înțeles e știut numai de noi sau închis într-o cutie ca să nu scape.

Copii li s-ar naște numai cuplurilor (de toate sexele și, da, free love peste tot) care jură că o să-i iubească și accepte exact așa cum sunt, for ever and ever, și că nu o să îi vadă ca pe niște miniaturi ale propriilor imagini din oglindă.

Finally, nu ar mai exista granițe, avioanele ar fi înlocuite de teleportare, și-am putea lua cina la Paris chiar acum, în locul ăla mic și liniștit descoperit acum x ani, în loc să citim utopia asta penibilă. După care niște Sangria rece la Madrid și, gata, la culcare, că incontinența literară dăunează.

All in all, posibil să scap de internare, fie și pentru că nu am exagerat prea tare, n-am umblat să schimb guvernul și nici să îl resuscitez pe Țepeș. Visurile sunt libere și n-a pus nimeni zăbală imaginației și nici un animal nu a fost rănit while filming this.

Altfel, cântecul ăsta chiar mă enervează de mor și îmi place la fel. (”Baby, in our wildest moments we could be the worst of all” . Auzi tupeu!)

Advertisements