Una din chestiile care îmi scapă din vedere (deși știu cât de mult mă ajută la mansardă) e cât de frumos gândesc și scriu și vorbesc și cântă unii oameni. În fiecare zi îmi trec prin fața ochilor și urechilor lucruri mișto, mișto, atât de mișto încât recunoașterea și înțelegerea lor doare.

După cum doare și invidia că tu n-ai să ajungi să spui, scrii sau cânți așa ceva. Ever. 🙂

Lia Bugnar și un interviu excelent, despre cum dragostea mai moare, despre cum viața trebuie luată așa cum e, despre cum lipsa așteptărilor de la ceilalți înseamnă și lipsa dezamăgirii. „Pe mine ma intereseaza mai mult cum poate cineva, fie el femeie sau barbat, sa lase in urma lui tot ce este si sa se duca in cu totul alta parte. Mi se pare un curaj imens care, pe undeva, este asemanator cu a pleca definitiv din tara. Cum sa lasi tot si sa te duci in alta parte, unde nu ai repere? Asta ma intereseaza. Ma intereseaza cand oamenii au curaj sa faca anumite lucruri, un curaj care frizeaza disperarea. In ce punct al nemultumirii, al insatisfactiei te afli, incit sa poti sa faci o asemenea schimbare pe lumea asta, care este atat de formala si se agata de aparente. Pentru mine, asta este ofertant.”

Adevărul care te eliberează de sub povara aşteptărilor atunci când îl accepţi este acela că oricât ţi-ai dori asta, ceilalţi nu vor trăi niciodată după regulile tale şi nici nu este de ajuns ca tu să crezi, să speri, să vrei, să dai, pentru ca ei să facă la fel cu tine. Iar adevărul cinic este că nici nu îi poţi condamna dacă intră încălţaţi în sufletul tău şi fac totul vraişte acolo. Tu de ce deschizi uşa oricui? Jurnalul Evei, pe care ajung să-l citesc laolaltă cu mii de oameni și să mă întreb dacă o asemenea persoană există în realitate. Like să scrie atât de coerent. Gen.

După aia fac un trip pe la bețivul de Bukowski, la care mă întorc săptămânal cel puțin. Pentru că nu cosmetizează nimic, nici măcar urâtul sau întunericul din noi. Iar tencuială îmi pun oricum pe față everyday. “For those who believe in God, most of the big questions are answered. But for those of us who can’t readily accept the God formula, the big answers don’t remain stone-written. We adjust to new conditions and discoveries. We are pliable. Love need not be a command nor faith a dictum. I am my own god. We are here to unlearn the teachings of the church, state, and our educational system. We are here to drink beer. We are here to kill war. We are here to laugh at the odds and live our lives so well that Death will tremble to take us.

După aia, împrumut Norwegian Wood de la un om drag, și pe prima pagină, ca dedicație, sunt scrise versurile de la melodia asta. 🙂

Uneori am senzația aia ciudată că cercurile se mai și închid. Or something.

Advertisements