Morguefile

Morguefile

Nu sunt „precisă” de ce, dar săptămâna asta se cere recapitulată. A fost weird de tot. Eu am fost weird de tot. I had Famine, Disease and Pestilence on my plate, ca în Good Omens. Some War too. Și niște Madness, deși doamna asta (nebunia e sigur de gen feminin…) nu e unul din călăreții Apocalipsei și-ar fi putut să lipsească din meniu. 😀 (Până și ce scriu e weird… Dar să trecem mai departe.)

Take 1: Monday

Eu trebuie să scriu niște nuvele și schițe despre părinții mei. Apparently, relatările mele despre ei au umor. Some days, i-aș invita acasă pe toți cei care văd doar umorul situației. 😀 Să îi întrebe pe ei ai mei „dar oare o să mai trăiesc?”. Să le spună lor „noi începem să ne adunăm bani de înmormântare” la 60 de ani, gen. Să îi șocheze pe ei gândurile și întrebările unor oameni care au făcut multă școală la viața lor și care, even worse, s-au luptat cu chestii la viața lor. Să se simtă alții neputincioși, defecți, fiice denaturate. Tragedia s-a născut la olteni.

Noroc cu oamenii care fac grupuri secrete pe Facebook și mă lovesc cu rock.

Mai mult, trebuie să mă concentrez și pe o altă chestie, nu spui care, esențială pentru fericirea mea viitoare, dar cum să spun frumos și fără să supăr…?! Eu nu îmi doresc acum chestia aia, căci nu sunt sigură că e ce îmi trebuie? It’s too complicated, fuck it. Mai bine fug.

Take 2: Marți

Complete blank. Nu știu ce s-a întâmplat în ziua aia. Ah, ba da, some promise of sex și nervi întinși pe toate planurile. Eu cred că nervii sunt elastici. Don’t care about biology, vorba îndrăgitului șlagăr.

Take 3: Miercuri, whatta day!!

Nici o zi fără pește, nici măcar o săptămână without the ex. Life is grand, life is pink.

Alți doi oameni se despart. Alt exemplu că uneori stăm pe castele din cărți de joc. Așa e în viață, ca în poker.

Și continuăm ziua. Don’t care, I’m outta here? Don’t feel like I belong, I’m outta here? Ce caut eu în viața mea? I need a drink. Vreau să eliberez Cuba, ’cause… am motive. Noroc că bârfim și râdem, ca fetele. Râsul are uneori valoarea unui Ibuprofen bine plasat. I see wine somewhere…

Part 2 of Take 3: Like I mean it înseamnă… Prea multe emoții. Prea multe scenarii. Dacă aș avea ciucuri la covor (am oare?) și ăia ar fi trebuit să șadă aliniați. Who the fuck s-ar uita la ciucurii de la covor?!! (No need to answer, răspunsul este „mama mea, chiar ea”.) But I want to be good girl gone bad, și-n capul meu se mișcă atâtea gânduri, încât mă apucă amețeala. La propriu. Time is short, time is of essence. Uneori pierdem timp când suntem convinși că timpul e și el elastic. Tic tac.

Take 4: Joi

Urăsc zilele de joi. Cheapness is easy. Capul e praștie. Cearcănele în bărbie, căci eu nu dorm, căci întrebările mă copleșesc, întrebările mă chinuiesc. Tralala. Întrebările sunt, sincer, prea multe chiar și pentru mine. „Unde fug de acasă?” devine favorita mea. Mai tare decât „de ce?”. „S-o face revelion la peștera lui Daniil Sihastrul?” e alta. Pe pilot automat.  Am nevoie de un brain turn-off. Urmează întrebarea săptămânii, „tu ce crezi, o să fie bine?”, și sunt bună de vizitat Socola.

Noroc că la metrou oamenii citesc Dante. Dacă urmează Sorescu, îmi cumpăr încă un tricou cu bufnițe. Fuck the T-shirt, iau păsăretul acasă, ce mai.

Seara mă uit la două picioare care se mișcă pe două hârtii A4. Pe una scrie „bine”, pe alta „rău”. Like… Cum vreau eu să mă simt? Eh, bine aș zice, dar mă trage ața (creierul) către ailaltă hârtie. Sunt in the point of no return și trebuie să aleg. Da’ chiar trebuie? Nu putem să o mai lălăim puțin?

Fie! De mâine mă fac doctoriță, mă apuc de chestii highly spiritual, descopăr legile universului, îmi desfund chakrele și jur că stau numa’ cu picioarele pe hârtia pe care scrie „bine”. Ditto. Și dacă ar fi puțină liniște la mansardă, ar fi și mai bine. Prima seară anul ăsta în care fac liniște în casă. No music, no TV shows. Nada.

Take 5: Vineri

Eh… Unele chestii… dacă se vor făcute, se fac. Prostiile mai ales. I am the living proof.

De azi, îmi promit, mă lipesc cu superglue de „bine”. De azi, nu mai insist, că doar nu toate lucrurile trebuie să îmi iasă. De azi, mă fac doctoriță. De azi, nu mă mai supăr. Nu mă mai oftic. Nu mă mai enervez. Nu mai vreau acum și repede… De azi, o să vorbesc despre mine (cea de ieri) la persoana a treia. Ei, aș, soro, ți-ai găsit!

Gândul care îmi stăruie prin cap azi e că scântei există (multe), dar că focul îl păzesc doar eu. Iar eu nu sunt reliable la jocuri în natură. Ceea ce înseamnă că ori o să iau foc and burn to death, ori focul se va stinge și trebuie să aprind altul. Și mai bine nu mă mai joc cu chibriturile. Either way, this is not good, ’cause it’s complicated. Și complicat nu ne mai place.

Hmmm… Aproape că m-aș crede. Când știu bine că mie îmi place hârtia nepotrivită, aia care e colorată frumooos, are sclipici și mă atrage ca pe o maimuță. Ceea ce, deloc ciudat, e singurul lucru not weird this week.

Weird…

Advertisements