A fost o vreme când cineva mă adormea seara cu povești. 🙂 Aș vrea să spun că aveam 6 ani, dar aveam de fapt 26. Și el cu 10 ani mai mult.

A fost o vreme când aveam amândoi nevoie de o poveste care să ne unească, mereu cu un prinț “frumos, deștept și pe care îl chema…” (only I’ll fill in these blanks) și cu “o fată drăguță” (tânără și talentată, aș adăuga eu…) pe care prințul o iubea, o salva și câte în lună și în stele. Cred că Freud ar fi fost destul de ocupat să ne psihanalizeze pe amândoi atunci.

Problema mea e că eu tot vreau povești, pentru că anumite lucruri nu se schimbă niciodată. Poate doar povestitorul…

Și povestea pe care vreau să ți-o spun în seara asta sună cam așa:

“A fost odată ca niciodată o fată. Un fel de frumoasă din pădurea adormită, căci trecea prin viață ușor dormind. Dar o frumoasă mai în mizerie, așa… Și într-o zi când fata (să îi spunem prințesă) se dăduse jos din pat pe partea potrivită, ai apărut tu. Și ai spus două cuvinte. Și încă două. Și apoi cuvintele au devenit propoziții, au căpătat înțelesuri, duble, triple, o viață proprie. Apoi a intrat în ecuație muzica. Lucrurile au căpătat o miză. Și de-acolo totul a luat-o la vale. Sau la deal, prințesa nu poate să precizeze exact.

Asta pentru că, din păcate, prințesa e puțin defectă, și se hrănește nu ca sultanele alea nebune cu măduvă, ci cu muzică și cuvinte. Dacă nu i se oferă, îi scade glicemia. Dar asta, cititorule, știi deja.

My prince, de aici încolo povestea se schimbă puțin. Noi nu vom rămâne împreună până la adânci bătrâneți. Pentru că tu nu ești sultan, să îți permiți un harem. Pentru că eu nu te pot iubi simplu, casnic și cel puțin pe termen mediu. De fapt, pentru că eu nu pot iubi momentan, sunt într-o pauză de afect.

Cu alte cuvinte, nu îți vreau sufletul, pentru că sunt o prințesă bună și nu colecționez așa ceva. I just want your extra-time and your kiss. And your body. And your music. 🙂

Deci, nu te îngrijora. Suntem bine. Suntem liberi. It will happen one day. O să luăm fiecare ce putem de la celălalt, și o să mergem înainte, fiecare spre altă poveste.

Pentru că, vezi tu, prințesa a înțeles că există și povești scurte și fără vreo finalitate. Și a decis că poate juca un rol principal în ele, fără absolut nicio problemă.

Și așa am trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Separat.

The end.” 🙂

 

Advertisements