Tags

Deci mie chiar îmi plac oamenii fără inhibiții, jur. Îmi plac oamenii care au curaj, tupeu, care își iau soarta în mâini, cer ce vor, cât vor and so on. Când o să fiu eu mare vreau să fiu ca ei. Trăiască libertatea de expresie, să ne iubim pe tunuri!

Mă intimidează teribil oamenii aștia, pe de altă parte. (Admirația combinată cu frică e esențială pentru progresul societății…)

Dar cel mai mult și cel mai mult mă intimidează vecina mea de palier. Știți (sau dacă nu, aflați acum)… doamna care gătește vara pește prăjit cu ușa deschisă și, în timpul ăsta, duce gunoiul în chiloți. Nu, nu îl cară în…, ci doar e scăpată recent din arestul Fashion Police și e rămasă făr’ de haine.

De exemplu, femeii ăsteia (soțului mai puțin, el poartă ceva cu mai multe mânecuțe și mai închide ușa din când în când, pen’ că e mai empatic, probabil) reușesc să îi spun “bună dimineața” la 7 seara, corectez cu “adică bună ziua” și îi trântesc ușa în nas (am un trântit demonstrativ ceva de speriat…) cu “seară bună”.

Sincer, așa simt că ne petrecem toată ziua împreună. 😀

But no more. Estimez că dacă nu mă mut, în vreo 4 ani voi fi capabilă să îi spun “închide dracu’ ușa, cucoană!”. Ba chiar “pune ceva pe tine!”, deși aici mai deliberez încă…

Sunt varză. 😛

 

Advertisements