Tags

, , , , ,

Cand eram adolescenta am citit intr-o carte  niste versuri. Habar n-am cartea si chiar nu conteaza. Tin minte ca mi le-am notat in “carnetelul de citate” pe care-l tineam foarte constiincioasa (probabil pregatind zilele cand voi scrie propriile mele cuvinte or something… ).

Le port in cap de atunci, at any time, mi le aduc aminte la comanda, no matter what, si nu le pot uita, oricat as incerca. Ele zic asa (citez din memorie, ha!… :P):

From too much love of living,

From fear and hope set free,

We thank, with brief thanksgiving,

Whatever gods may be.

That no life lives forever,

That dead men rise up never,

That even the weariest river

Winds somewhere safe to sea.

Nu cred ca aveam suficienta minte la 15-16 ani cat sa pricep ce inseamna versurile astea. Astazi inteleg ca ele nu sunt o jelanie, un motiv de pesimism sau vreo alta interpretare care sigur m-a determinat sa trec cuvintele astea intr-un caiet de citate demult pierdut.

Astazi stiu ca ele inseamna ca nimic nu dureaza o vesnicie. Si-o fi lucrul asta valabil pentru happy times, true, da’ e si mai valabil pentru alea naspa rau. Pentru ca si astea se termina. Chiar cand pare imposibil, cand nicio luminita nu se vede la orizont, cand bajbaim prin tarana, cand ne doare inima sau capu’ sau alte organe interne.

Chiar si atunci, the weariest river winds somewhere safe to sea. E pur si simplu o lege a vietii. Si-a sperantei. 🙂

(Si cica versurile ii apartin lui Algernon Charles Swinburne, un domn poet englez. Aferim!)

Advertisements