Mi-a venit in cap chestia cu postul in timp ce ma intorceam de la piata, carand in spate vreo 3 kile de rosii, de vara si de “sa mancam si noi mai sanatos, ca sa nu zic de dieta”…

M-am saturat de post. Ca tot am tinut: post-prandial, post-coital, post-relational, postul Pastelui Cailor si asa mai departe. 🙂 M-am saturat, cu alte cuvinte, de limitele pe care eu singura mi le impun. Sau ii las pe altii sa mi le impuna.

Sa nu mananc prea mult, prea gras, sau, Doamne fereste!, prea gustos. Sa fiu atenta si sa am vointa (auzi, vointa!). Sa nu ma bucur de mancare multa sau dulce, ca sigur o sa fac cancer sau nu o sa ma mai iubeasca nimeni cu cateva kile in plus si cu colesterolul mare. Sa ma mint ca tinand o vesnica dieta in care cartofii si carnea nu se amesteca adopt de fapt un stil de viata. Care garanteaza orice, numai sanatate mintala nu.

Sa nu vreau cumva sex dupa sex. Sa am simtul proportiilor. Sa nu cumva sa-l vreau pe om treaz pret de 5 minute dupa, ca this is not a girlie behaviour. Sa nu depasesc limitele, sa nu ocup prea mult spatiu in patul in cauza si nu cumva sa indraznesc sa n-am orgasm. Eventual multiplu. Fetele cuminti nici macar nu gandesc despre asta, nu mai zic sa mai vorbeasca.

Sa nu cred ca se poate relatie imediat dupa relatie. Pentru ca la carte scrie de pauze “regulamentare”. Ca poate un cui scoate pe altul, dar ramane gaura in usa, ca sa dovedeasca esecul… Si in general sa-mi revizuiesc atitudinea si pretentiile (mai ales!), ca poate vreau prea mult si visez prea des cai verzi pe pereti si printi cu DEX-ul sub perna (sau sub sa).

Viata n-ar trebui sa fie un lung sir de limitari, ci unul de experiente. N-ar trebui sa insemne zile intregi de asteptare ca lucrurile sa se intample la Pastele Cailor. N-ar trebui sa fie o lupta continua cu mintea-mi si cu corpu-mi, ca sa fie altcineva fericit(a). WTF?!

Asa ca de azi am incheiat cu postul. Si cu chestiile facute pentru ca “asa e bine”, pentru ca “trebuie”. Asa e bine pentru cine?? Si nu trebuie nimic. 🙂

 

 

 

Advertisements