Mi-e dor de Paris. Intr-un fel nostalgico-cretin. Mi-e dor de treptele care urca spre Sacre Coeur. De o caricatura anume langa Espace Dali. De ilustratiile la Alice in Tara Minunilor de la Espace.
De rose si muschi de vita. De Lafayette. De gagicile care ies cu tigara intre buze direct din H&M. De Jardin de Luxembourg.
Mi-e dor de mine acum 6 ani.
Time flies. Sunt sigura ca atunci cand ma voi plimba cu baba-mobilul prin azil nu ma voi gandi la prezentarea de maine sau la pitch-ul de azi.
Ce e misto (mi-e lene pt diacritice) in viata e cand intalnesti oameni cool. Deci da, da, am mai scris de oamenii frumosi, dar oamenii smart and cool, aia de la care ai ce “fura”, sunt si mai si.
Exista oameni care imbratiseaza fara motiv, cand ai nevoie sau cand nu stiai ca ai nevoie. Care pot ridica o sala de obositi in picioare. Exista oameni pe care vrei sa-i urmezi oriunde.
Exista sexy people care iti vorbesc in sexy coded messages (care sunt smart, and funny and make you tingly inside).
Exista oameni care zambesc cu toata moaca pentru ca asa sunt ei.
Si toti mai sunt si destepti pe deasupra. De la unul inveti despre prietenie, de la altul despre business, de la altul despre dragoste, de la cutare despre cum ai vrea sa te faci tu cand o sa fii mare.
Haideți, vă rog, să nu ne mai ascundem după deget… nu se mai îndoiește nimeni că nu voi atinge 2013 motive în 2013… , la ritmul în care scriu aici. Deci ideea asta cu „13” va continua până la adânci bătrâneți probabil… Not to mention că uneori îmi vine să scriu și porcării, ca să găsesc și eu un loc al meu unde sa mă hiperventilez.
But anyway, norocul… „Să te iubească norocul” zice un prof de-al meu de pe la universitate și îmi place urarea lui.
Două idei imi trec prin cap, ca Intercity de Chitila. (1) Am noroc. Având în vedere câte chestii mi s-au întâmplat fără să încerc să le produc cu forța, chestii bune I mean, am și gata. Uneori prostesc. (2) Paradoxal poate, nu cred că norocul trebuie lăsat așa de capul lui. Uneori mai trebuie și ajutat.
Respectiv, dacă te prinzi că-l ai, nu e indicat să-l lași să umble dezbrăcat pe stradă. Trebuie să-l înțolești, să-i dai de mâncare și, eventual, să-l trimiți la școală. Iată o idee simplă: a fi talentat, gifted cum zic eu, înseamnă că ai ceva ce majoritatea celor din jur nu au. Ai un mic noroc „la purtător”, care te ajută să faci lucrurile mai ușor decât le vine altora. Dacă lași talentul dezbrăcat (de muncă, de experiență, de efort) se cheamă că îl lași să treacă pe lângă tine.
Cam tras de păr exemplul, me knows, da’ așa mă motivez eu când vreau să pun osul pe carte. Sau burta la treabă.
Anyway, cred (și) în norocul „produs”, adică în lucrurile obținute cu multă muncă. Prin muncă de chinez bătrân, de cele mai multe ori.
De aceea refuz să mă bazez pe destin și să-mi las viața complet în mâinile lui. Shit may happen, but I’d like to control my shit, and keep it together.
Like: „Excuse my ladylike sensibilities, but I would wreck this man every way to Sunday. Because that’s the day of rest, and in addition to my high moral standards, he’d need it.” (comentariu youtube)
„Adevaratii narcisisti se duc maine dis de dimineata sa-si ia ceva frumos, cadou de Valentine’s Day.” (Lucian Mândruță, pe feisbuc)
Nush de ce, dar găsesc cimiliturile astea mult prea witty. N-am categorie pentru ele, dar le număr.
Ieri pe vremea asta mă gândeam că nu voi fi în stare să găsesc „2013 motive” și că în mod sigur demersul ăsta al meu e unul fără finalitate, care mă va face să scriu despre chestii „forțate” și bla-bla-uri siropoase. Încă mai reflectez la idee.
Astăzi însă m-am hotărât să trec pe listă bucuria de dragul bucuriei. Și asta pentru că am avut o oarecare discuție care a pornit de la următoarele rânduri, citez, fără diacritice (de lene ):
„De bucurat, eu ma bucur mult – de regula cu si pentru ceilalti. Insa asa, la modul general, problema mea e ca de multe ori ma simt cam singura in bucuria mea – nu stiu cum sa explic, rareori gasesc corespondenta in ceilalti, in sensul ca mi se pare (poate doar mi se pare) ca imi cam fabric lumea mea (cam copilaroasa – psihologic, spiritual, cu atentie la detalii si la ceilalti) si ca raman izolata in ea, fiindca nimeni nu are chef si timp de lumi dintr-astea… Greu de explicat!”
Well, blogul mi-e anonim, eu la fel, prietena mea la fel, deci nu se va supăra că am citat-o. Și o citez pentru a striga oricui vrea să mă asculte că bucuria e de două feluri.
E aia pe care o împarți cu alții – din ce în ce mai rar, true. E chestia aia când te aduni la o masă, peste niște mâncare, cu niște oameni perfect compatibili ție, pe care nu i-ai mai văzut de 2 luni și cu care totul e ca și cum nu te-ai mai văzut de ieri. Or something like that.
Și apoi mai e aia solitară, numită în mintea mea „bucurie de dragul bucuriei”. E suma tuturor lucrurilor care te fac să te simți bine – o carte, o muzică ce te face să râzi, o prăjitură reușită. Urcatul pe scări după 100 de ani. 2 seri de yoga, deși n-ai fi zis că ești în stare. Un melc pe un copac și un nufăr pe o baltă undeva în Cluj. O ploaie la Sacre Coeur (ăla de Paris). Niște oameni mișto undeva pe lângă Madrid, alții undeva prin Anglia, pe la Viena, prin țară. Prin cârciumi. Chiar și pe la work. O cutie de bomboane bune. O poză cu Richard Armitage lipită pe ușă ca să te motiveze să faci sport. O înșiruire fără noimă, știu, dar… whatever works! Momente și schițe. Instances!
All in all, o bucurie care vine din interiorul tău, care nu are legătură cu nimeni, nu depinde de nimeni și pe care trebuie să o întreții și uneori să o creezi din nimic. Mda, azi te-a părăsit iubitul, nu ți-a intrat salariul pe card, nimeni nu te iubește și oricum nu o să faci copii niciodată, nu te mai agita atât! Toate astea sunt circumstanțe, nasoale, știu pe pielea mea, pe care le poți depăși, uneori schimba, cu ceva bucurie de dragul bucuriei.
Însă mai e o treabă. Ne e frică să fim bucuroși fără motiv. Uitați-vă la oamenii din jur. Câți poartă haine colorate iarna? Câți zâmbesc în sinea lor în metrou? Câți îți povestesc că „în general, îmi merge bine, în limitele normalului”? Câți au puterea de a-și uita problemele când ies cu tine la cafea și pot vorbi de planuri și vise? Refuz să mai cred că life suck so much de nu mai putem produce un gând bun (refuz pur și simplu, să ne înțelegem).
Bucuria de dragul bucuriei și chestiile pe care le faci pentru a ți-o produce te izolează uneori, te fac să pari ciudat în ochii altora, așa că decizi că mai bine taci. De ce să spui că te-ai uitat de 5 ori la toate episoadele din the Vicar of Dibley si de 7 ori la The Hobbit (pe bucăți, I swear )? Ești oricum varză și nu e cazul să te apuci să explici ce e atât de minunat la niște pitici. Ce sens are să vorbești despre ce te pasionează și despre nush ce floricele pe pereți? Mai bine le păstrezi pentru tine. Nu?
Într-un fel da. Oricum, pe termen lung, toată viața asta interioară te va ajuta pe tine (și numai pe tine) să duci multe chestii mai ușor și să faci mai puține riduri. So, WTF, keep it a secret, ascunde-o cu grijă, dezvăluie-o numai cui merită și înțelege.
Să fim cinstiți. Bucuria de dragul bucuriei e un produs. E ceva ce fabrici în fiecare zi, cu eforturi și repeție. Dar asta nu face ca efectele ei să fie mai puțin autentice. Până la urmă, ce contează mai mult? O viață mai puțin încrâncenată și problematică sau cum de-am ajuns să o obțin?
Deci, să trăiască bucuria de dragul bucuriei.
Și da, mă, am o obsesie cu Tolkien. Și una cu Terry Pratchett. Pot să fac o paralelă între gnomii unuia și ai altuia, nah! În plus, azi am ascultat o melodie de la Foo Fighters de 10 ori. Nu, n-am nevoie de asistență pentru seppuku.
Nu o să intru în detalii – mai mult decât am făcut-o pe ici pe colo, pe blog – despre cât mi-i doresc sau de ce. O să mă rezum doar la a spune că în mod sigur fac viața mai puțin plicticoasă decât e normal permis.
Nu-s romantică, nici tradiționalistă, nici extrem de dornică să mă așez la „casa mea”. Însă nu pot să nu remarc ce abilitate au copiii de a fi sinceri, de a spune lucrurilor pe nume, de a crede în povești and so on. A-i privi cum evoluează și se transformă în oameni (uneori cu O mare, dar aici mai depinde și de părinți) e unul dintre cele mai fascinante lucruri pentru adulți. Uneori fie și din perspectivă pur științifică.
Testul final acolo e. Când săruți cu toată ființa, you just know it. La fel când ești sărutată.
